Day 5: 30 Days Challenge. „Astia ne vor plati noua pensia?”

Pentru ca a tot nins sau plouat, caci nici nu mai stiu ce sa spun despre vremea asta, zilele trecute, cand nu eram in carantina, desigur, am ajuns destul de tarziu acasa. Asa se face ca m-am parcat intr-un noroi pe care nu il vazusem si acolo am ramas. Nu stiu unde este mai neplacut sa ramai, in noroi sau in zapada, in oricare dintre situatii, cand simt ca se invarte roata in gol, pur si simplu imi creste tensiunea.

Si pentru ca sunt femeie, impulsiva si nervoasa de fel, de fiecare data cand raman blocata, in loc sa o iau usor, sa nu bruschez masina, sa nu turez motorul foarte tare, desigur ca fac pe dos. Asa se face ca m-a auzit intreg cartierul ca am ramas captiva mocirlei. Si da-i si lupta si da-i si lupta, nimic. Nu ma miscam nici un centimetru in plus. Vad deodata ca vine alergand la geamul meu din dreapta un pusti. Adidasi albi, curatel, inalt, slab.

• Buna
• Buna seara. Am vazut ca ati ramas blocata. Haideti sa va ajut.
• Multumesc, esti foarte dragut.
• Uitati, intoarceti de volan stanga total si mergeti usor inainte. Nu o accelerati tare.
• In regula, multumesc.
• Nu, nu asa de tare ca va afundati mai tare. Va ajuta daca trec eu la volan?
• Multumesc, stai sa mai incerc o data.

Si da-i si lupta si da-i si lupta, am reusit sa ma urc pe un morman de… noroi, atat cat sa cobor sa ma uit putin.

• Sa stiti ca daca o lasati asa aveti sanse mari sa va distrugeti bara din fata. Este foarte joasa masina, imi spune o miniona care a aparut in spatele pustiului cu lanterna telefonului deschisa
• Da, stiu, dar nu mai am rabdare si cred ca pot iesi prin spate maine. Nu acum, pentru ca deja m-am enervat.
• Stiu, dar sa stiti ca nu sta bine asa, imi spun ambii pusti, intr-o voce.
• Sa stiti ca acum suntem noi aici si va ajutam sa iesiti, dar maine dimineata este posibila sa fiti singura pe aici si cred ca veti avea nevoie de ajutor.

Long story, short, am iesit. Le-am multumit pustilor, se plangeau si ei de cat de aiurea se pot parca vecinii, atat cat sa ne blocheze pe toti si am plecat.

Am avut un sentiment foarte fain toata seara. Pentru ca pustii astia sunt cei care ne scot din noroi. La propriu si la figurat. Si oricat de fragili, cu capul in nori sau incapabili i-ar crede unii, mie imi plac de mor si am mare incredere in ei. De fiecare data cand vorbesc cu unul dintre ei este ca si cum as discuta cu nepotica mea cea mare, viitoare avocat. Sau cu ceilalti nepoti ai mei, mai mici, care sunt cei mai cool ever.

Bai, cum sa o spun eu mai direct de atat. Este o super generatie. Sunt niste pusti extrem de bine educati, inteligenti, frumosi si generosi. Sunt mult mai saritori decat eram noi, mult mai ascutiti la minte, mai empatici si mai liberi. Iar treaba asta se vede pe modul in care discuta, in care pun problema si cum iau atitudine.

Asa ca daca pana acum nu reactionam in nici un fel cand auzeam replici de genul „pai astia ne platesc noua pensia?” pentru ca nu voiam sa intru in debate-uri inutile, de data asta nu mai stau nepasatoare. Lasati copiii in pace sa isi vada de ale lor. Stiu ei mai bine despre evolutie, profesionalism, viata si orice altceva. Si generatia noastra a avut uscaturi si generatia parintilor nostri si toate generatiile au asa ceva. Dar daca te uiti doar acolo, vei fi tentat sa vezi doar asta. Asa ca relaxeaza-te si acorda-le putin credit. Sunt super cool si au mai multe idei bune decat ai banui vreodata. I like u a lot, guys. In mine aveti un sustinator!

Sursa foto: Anthony Fomin, unsplash.com.