Frumos. Doar atat. Frumos.

– Parca ai fi in mijlocul unei tornade

– Exact asa ma simt.

Randul 25, locul 1. Imi asez geanta in margine si astept cuminte sa inceapa concertul. Nu am mai fost de o vesnicie la Sala Palatului. Imi placea teribil. Acum o gasesc rece, cu scaunele roase si draperiile prafuite. Al treilea gong si usor luminile se inchid. Se lumineaza scena si incepe. Pink Martini, „muzica de femei parasite”, imi spunea un amic odata. Inceput timid, final sus. Cu public pe scena, cu o Storm Large dansand si unduindu-se continuu. Fluid totul, elegant, parfumat.

Frumos. Doar atat. Frumos. 

Se incheie, imi scot telefonul. Adaug in Deezer un nou folder: Pink Martini.

Si play.

Cat de bine imi pica. Cat de bine…auzi tu, „muzica de femei parasite”..

Ploua? Oh, wait, ninge. Oh…ba nu, e lapovita. Cum ajung la metrou la Universitate? Sa astept un Uber?

Nu, nu am rabdare. Nu.

Vreau la mine acasa, cu playlistul pe fundal, sa fie cald, sa fac o baie de o ora, la levantica mea, rapita din glastra si strugurii din fructiera.

In casti ascult Pink Martini. Afara ninge sau e lapovita, nici eu nu mai stiu, dar cand ma uit in farurile masinilor imi dau seama ca plimbarea de la Sala Palatului la Universitate o sa ma coste o raceala.

Perfect, o iau si merg.

Calea Victoriei. Wow, e blocata circulatia. Calea Victoriei e pietonala. Sunt proiectoare pe trotuar si jocuri de lumini deasupra mea. „Amado mio, love me forever” aud in casti, merg pe mijlocul soselei pe Calea Victoriei, ridic capul si printre picaturile dese si mari vad lumini albastre, galbene, albe, intr-o joaca rapida si ametitoare cu ploaia. Pipai bricheta in buzunar. Imi aprind o tigara. Acum merg pe mijlocul strazii, pe Calea Victoriei, am jocul de lumini deasupra capului, Pink Maryini in casti, parul ud, haina uda, geanta foarte grea, dar tocurile rezista.

„Iar am ramas ultimii?/ Pai ce, nu te-ai obisnuit?”, „Program: 9-14”, „Buna, sunt Stefan”, „Va rog mult sa faceti plata astazi”, „Ai reusit sa depui actele?”, „Ti-ai schimbat cauciucurile”, „Cand ne mai vedem si noi?”, „Da, vad ca nici nu mai citesti ce scriem noi pe acolo”, „Ce e corect, Lacramioara? Nimic nu e corect. In felul asta tu inca mai vrei sa fii corecta?”, „Principii? De ce? Pai pierzi”.

Que paso, que paso, Yolanda…cat de bine suna, cata armonie in toate instrumentele, cat de bine imi pica acum. Wow, cat de tare ploua sau ninge, ca nici eu nu mai stiu. Nici nu simt, dar vad in luminile care inca mai imi zburda deasupra capului si in fata mea.

– Lacra, tine minte, asta e un moment!

Nu am inteles nimic atunci.

– Parca ai fi in mijlocul unei tornade

– Exact asa ma simt.

…but still…

astazi am avut un moment. Acel gen de moment pe care nu-l intelesesem in trecut. In care simti frumusete. Si fericire. Simplu. Un moment. In mijlocul unei tornade.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s