Barbat pan’ la lacrimi

104187319crying1-6-11crop

E de prisos sa mai spun ca plang din orice. Oamenii care ma cunosc stiu asta si mai mult decat atat „Plang pana si la reclame” a devenit cliseu pentru ca, intr-adevar, plang si la reclame. Lapte, asigurari, telefonie, ciocolata. Da-mi un pic de emotie, de orice fel, si eu reactionez instant, mai ceva ca nescafe-ul. Iar ceea ce ma loveste necrutator este, bineinteles, „Desteapta-te romane”!

Pe parcursul anilor, oamenii din jurul meu au inregistrat-o ca pe o slabiciune si cei mai multi au incercat sa se foloseasca de treaba asta, crezand ca au un avantaj. Ca o domina p’aia mica, slaba si plangacioasa care are lacrimile drept singurele argumente, credeau ei. Ei, nu-i asa. Imi vad de treaba mea, consumandu-mi o emotie si atat.

Doar ca, in timpul asta, am inceput sa ii studiez pe cei din jurul meu pusi in fata unei astfel de persoane, care plange din orice. Nu intamplator sunt multi care atunci cand aud numele meu concluzioneaza ca Lacramioara vine de la lacrima. Nu, nu, nu. Lacramioara vine de la floarea simpatica si cam atat. E vorba de gingasie si fragilitate si nu de „Lacrimi, nopti de lacrimi/Si-n inima mea, doar lacrimi”.

Femeile reactioneaza normal atunci cand o compatrioata aduce acest argument. Empatizeaza perfect si parca toate moleculele din ele striga „Fii barbata, tato!”.

Barbatii in schimb sunt ceva de speriat.

Mai intai sunt cei care nu sunt deloc sensibilizati de o astfel de iesire. Sunt cei care nu au loc intr-o camera de ei. Cei care au numai solutii, niciodata intrebari, iar dilemele’s facute pentru femei, clar!. Genul ala de barbat care intra primul pe usa restaurantului nu pentru a-i deschide ei calea ci pentru ca asa vrea „muschiul lui”. Cum ii combat? Printre lacrimi scot scorpia din mine si-i fac varza toti creierii, sa inteleaga clar ca lacramioara in alta viata a fost un cactus si nu are nici o legatura cu floarea alba, firava si gingasa.

Mai sunt cei care sunt miscati de gest atat de tare – pe astia ii prefer eu – incat s-ar pune si in cap numai sa nu ii obligi sa fie ei sensibili pentru ca nu le permite masculinitatea. In aceasta categorie intra politistii. Eu cu politistii am o relatie speciala. Inca din momentul in care unul dintre ei ajunge la mine la masina si se prezinta, plang instantaneu. Nu apuc sa aud nici macar prima parte din prenume. Deja de la cuvantul „agent” ma declansez. Reactia este senzationala. Organ, organ, dar sa vezi panica la ei pentru ca nu stiu cum s-o controleze p’asta mica. Incearca mai intai cu „domnisoara, va rog, domnisoara”. Este momentul in care eu, plangand in hohote, adaug si ceva text. In disperare de cauza, incep sa se roage. „Va rog sa va linistiti. Domnisoara, va rog”. Asta este momentul in care plang si mai tare. Mie mi se pare atat de dragut gestul incat ma emotioneaza complet. Ultima faza este de departe cea mai adorabila. Au fost politisti care imi faceau vant cu actele de la masina rugandu-ma sa ma opresc. Au fost altii care au folosit presiunea celor din jur: „Domnisoara, se uita toti oamenii astia din statie la noi, va rog, opriti-va”. Mai sunt unii – p’astia ii ador – care au solutia: „Nu va mai dau amenda domnisoara, va rog, opriti-va!”. Si cu asta au apasat butonul de off.

Ultima categorie, dar nu cea din urma, este cea a barbatilor care nu cred. Saracii. Cred ca au fost de atatea ori amenintati cu asta incat au devenit imuni. Cu un specimen din asta m-am intalnit chiar azi. Si l-am si anuntat. I-am spus: „Va rog sa comunicati cu mine pentru ca altfel… voi incepe sa plang”. Si nu, nu l-am amenintat ci doar l-am informat asupra parcursului firesc al unei discutii de acel gen cu mine. Ei, as! Ce, m-a crezut? Nu, normal ca nu. Ei bine, am inceput. Si nu pentru ca vreau ci pentru ca asa reactionez. Ma emotionez si atat. M-a ignorat primele secunde, dar cand a vazut siroaiele pe obrajii mei nu a mai putut. S-a oprit si a reusit sa fie in starea lui maxima de emapatie pentru o astfel de persoana, spunand: „De ce plangeti?”. Atat. Nu cred ca l-a convins explicatia mea pentru ca a luat-o personal. Asa se explica urmatoarea lui replica: „Va uitati atat de urat la mine!”. Nici explicatia asta nu a inteles-o pentru ca incepuse sa reactioneze ca si cum l-as fi atacat. Ridicase putin tonul, iar restul dialogului l-a purtat intr-o minunata stare ofensiva. In fata acestor specimene ma linistesc rapid. Efectul este cu atat mai surpinzator ca in secunda urmatoare nu ma abtin de la nici o ironie, ba parca pun si sare pe rana, caci intotdeauna a lady has to be a lady!

Special guest-ul acestui clasament este barbatul femeie. Jesus! Ceva mai scarbos nu a inventat natura. Acel barbat care atunci cand te vede plangand i se umezesc si lui ochii si printre suspine spune „stiu, stiu” si se arunca in bratele tale mai ceva ca Scarlett din „Pe aripile vantului”. Astia sunt dusul rece. Extinctorul. „In America e noapte!”. Astia sunt barbatii de dumping! Efectul? Ma enervez mai rapid decat m-a luat plansu’. Gata. Pan’aici. Imi furi treaba asta care este a mea, doar a mea si intotdeauna a mea: emotia? Si nu, nu vrei sa-mi iei ceva ce-i al meu. Niciodata!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s