A new dawn, a new day, a new life

Nu stiu de ce, dar cand eram micuta imi doream sa ma fac mare, mare cat mai repede – ce o fi fost in capul meu, nu stiu. De ce vroiam asta? Sa am responsabilitati, sa reusesc ceea ce imi propun. Si asta pentru ca eu reuseam ceea ce imi propuneam intotdeauna. Ecuatia mea era simpla. Imi doream un lucru, munceam pentru el, il obtineam. Ecuatie de gradul intai, o singura variabila si aceea detectata rapid. Fara drept de apel.

Cineva acolo sus mi-a ascultat gandurile si inevitabilul s-a produs. M-am facut mare!Dar cam atat. Selectiva tolba cu indeplinire de ganduri, dar pana la urma ce as fi eu daca nu as accepta provocarile.

Ecuatia s-a complicat. Nu mai este una de gradul intai. Necunoscutele sunt mai multe, un sistem complicat cum s-ar spune, cu multe derivate, dar si integrale (just for fun!). Si daca mai punem la socoteala ca rezultatele au fost pana acum numai cu perioada, atunci lucrurile sunt cu atat mai tragice.

Lectie importanta asta, cu renuntatul. Sa stii sa renunti la timp, sa stii sa te pretuiesti mai mult, sa stii sa te iubesti pe tine ca pe nimeni altul. Dar ce, eu am invatat-o pe asta? As.. n-as fi eu daca mi-as fi insusi-o cu sfintenie.

Si iata-ma-s la momentul recalcularii, din nou.

Actoria nu m-a iubit (nici ea!) asa ca am facut un pact tacit (unilateral…se pune, nu?!) si i-am spus ca in momentul in care si ea va tine la mine cel putin la fel de mult precum am tinut eu la ea, atunci probabil ca lucrurile ar fi altele.

Deci ne despartim aici drag amic pentru care nu am dormit nopti intregi, pentru care am pierdut prieten, iubit, neuroni, suflet. Gata, pana aici. Ce o fi o fi, dar de fantomele unor dorinte prea mari trebuie sa scap intr-un fel sau altul.

Asa ca iata-ma-s inhamata pe alte drumuri. Imi spunea cineva ieri ca inceputul este cel mai important pentru un nou drum. Ma simt ca un om gol, dezgolit de sperante, visuri, perspective, aruncat intr-o mare hotarata si ambitioasa de oameni.

Ce o sa fac de aici inainte? Habar nu am, dar ma gandesc ca daca pana acum am stiut si tot de pomana, sa schimbam cumva destinul si sa nu stiu… hai sa vedem ce se intampla. Naivitate, nu? Da… cam naivitatea aia pe care trebuia sa o am cand eram mica, cand nu trebuia sa stiu ce vreau, cand trebuia sa iau ce mi se ofera si de acolo sa construiesc mai departe.

O fi prea tarziu pentru astfel de puerile ganduri? Habar nu am. Stiu doar ca intr-un fel sau altul trecutul trebuie sa ramana acolo, in trecut si sa existe un nou el, o noua ea, poate un alt eu si un alt el.

Anunțuri

4 gânduri despre „A new dawn, a new day, a new life

  1. Actoria nu te-a iubit???
    Am vrut de CÂTEVA ori să mă las, dar, atunci, nu știu cum dracu, mi s-a întâmplat o nenorocire în viață. Și am văzut cât de tare te strânge scena în brațe când ți-e greu, cum te lasă să fii altcineva, lundu-ți povara de pe umeri, cum îți închide ochii, ușurel și ți-i deschide pe ai altuia, cum îți tranchilizează durerea… Și m-am gândit că, dacă m-a scos de atâtea ori din rahat, i-oi datora și eu ceva: măcar un pic de fidelitate.
    Mai știu însă și altceva: că în lumea asta necesarul de umilința și dorința de acumulare trebuie să fie oneste că drumul e luuuuung,iar părinții mei au avum mare dreptate când mi-au spus, pe la începutul lui – măi băiete, trebuie să știi dacă îți place teatrul sau dacă te placi pe tine în teatru…
    E viața ta, faci cum vrei, dar… ar fi păcat.

    PS. A, încă ceva: iubiții nu se lasă; se bat-măr, dar nu se lasă!

  2. Cum stii tu sa le spui, Cosmin. Da… si eu am la randul meu niste amintiri de la parintii tai si de la tine, dar vezi, pentru mine nu a mers, oricat de mult am incercat, pur si simplu nu a vrut, nu m-a vrut…. si da, iubitii nu se lasa, se bat mar in schimb, chiar se bat…

  3. Nemulțumirile noastre pot să fie multe și mari, Lăcrămioara. Dar, așa cum spunea cineva – ce bine ar fi să ne iubim bărbații ca pe „cei mai răi copii ai noştri” și, aidoma copiilor, pe care nu îi trimitem la orfelinat pe motiv de rea-purtare, să nu bântuie gânduri de despărțire de partener. Cam așa e și cu teatrul. Când el îți aparține organic, nu îl poți lăsa, în paștele mă-sii, orice-ar fi!
    D-aia o iubesc pe Grațiela Bădescu și nebunia ei de a fi plecat la mama naibii,la Petroșani, doar ca să facă teatru. Cu ce actriță minunată s-a ales teatrul ăla! Și ce actriță a pierdut Masca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s