Bilant FNT

Pe repede inainte, impresia generala a fost ca FNT 2010 nu a fost diferit in nici un fel de FNT 2009, ca valoare, desigur. Au fost spectacole minunate, altele care nu aveau ce cauta si… din Bucuresti. Si spun asta pentru ca este o diferenta pregnanta intre teatrul din Capitala si cel din provincie. Este o diferenta valorica din care Bucurestiul iese usor sifonat zic eu.

O alta concluzie este ca avem un teatru prafuit, ca originalitatea, acolo unde exista, este o timida domnita incapatanata, careia falsi pretendenti ii sufla la ureche ca este cea mai frumoasa…

Mai este ceva extraordinar. La toate spectacolele la care am fost nu am avut loc sa arunc un ac. E minunat sa vezi ca oamenii se inghesuie sa vina la teatru. Nu numai ca este un sentiment care te umple, dar iti dai seama ca asa este corect, asa trebuie sa fie, ar fi gresit daca nu s-ar intampla asta.

Nuditatea FNT-ului 2010 a fost net superioara celei de anul trecut. Toate spectacolele din strainatate au avut acest element pe care l-au justificat excelent. Nuditate multa, bine sustinuta si corect justificata, deci bravos.

Regret ca nu am vazut: Aici, la portile beznei, Masura pentru masura, Breaking the Waves si Strigate si soapte, dar… poate o sa am sansa.

Legenda Marelu Inchizitor – minunat text, nu te saturi sa il auzi, citesti… etc. Si pentru Rebengiuc nu poti avea alte cuvinte decat cele elogioase. Un maestru.

Interzis accesul animalelor – eu il tratez ca pe un experiment, deci nu pot fi revoltata. Este un experiment nereusit pentru ca nu cred ca este echitabil sa iti abandonezi principiile de baza ale meseriei tale doar pentru a soca sau a incalca toate regulile cu orice pret. Cred ca mai multa coerenta – in montare – nu ar fi stricat si atunci ar fi fost altceva.

Dibuk – nici scrierea nu ajuta prea mult, adica este foarte lirica si atunci sigur ca tentatia de gros si mult este mare. Nu, nu cred ca este un spectacol de FNT. Insa actorii sunt de Festival. Regizorul chiar a lucrat cu ei – treaba pe care nu am vazut-o la multe spectacole din FNT – iar atmosfera creata si interiorul lor m-au facut sa ii invidiez. Cred ca au lucrat mult, cred ca i-a indrumat mult regizorul si i-a lasat pe ei sa descopere ceea ce s-a vazut. Deci un castig totusi.

Hamlet – este prima montare de teatru (hai… dans) cu Hamlet pe care o vad. Este interesant, parca prea se intelege totul. Mi s-a parut la prima mana, dar sunt senzationali actorii. Ei fac teatru dans si nu alte experimente nereusite care isi spun teatru, cand sunt de fapt dans de Caminul Cultural. Nota 20 pentru actori.

Herr Paul – al treilea cel mai bun spectacol pe care l-am vazut in Festival. Cezar Antal si Lucreţia Mandric sunt incredibili… Ei sunt motorul… hai sa spunem vioara I, dupa care urmeaza scenografia, care iti spune inca de la inceput tot ce trebuie sa stii depre Herr si universul lor si dupa aceea montarea. Pe repede inainte… da, un spectacol de Festival.

Hey Girl – pentru mine a fost o revelatie. Incredibila experienta pentru un actor. Pentru ca nu poti intra in acea stare si sa o conduci atat de bine si toata energia incredibila de acolo, decat daca esti foarte precis indrumat de catre un regizor. Si s-a mai intamplat un fenomen, nu unul de bine desigur. Dupa acest spectacol mi-am dat seama ca ne complacem in teatrul pe care oamenii ne spun ca il facem bine, pentru ca nu au o alta alegere si atunci chiar credem ca facem teatru de buna calitate, inovator, arta, viata… etc. Toate spectacolele de dupa el mi s-au parut imbatranite, cu formulele noastre clasice, dar (credem noi) bune… O experienta minunata, pe care as mai vedea-o de multe ori. Cel mai bun spectacol din FNT-ul vazut de mine.

Livada de visini – Doamne, Doamne. Aceasta scenografie buna care ii impiedica pe actori. Acesti actori care s-au deformat de la jucatul in bar, acesti actori prea buni pentru orice scena, acesti regizori care vor fi vesnic debutanti. Din spectacol ramai cu o frumusete de text pe care l-ai citi si reciti cu nesat, cu Albulescu (un urias), Mihai Calota si… pe un ultim loc, cu un dram de simtire si emotie, Maia. Si restul… comedie in patru acte.

Miriam W – nu stiu cum sa imi potrivesc cuvintele… dar o sa incerc. Cred ca este un spectacol nereusit semnat Afrim. Este un spectacol bun, dar atunci cand spui ca este regizat de Afrim, ai asteptari. Judecand dupa acest lucru cred ca cel mai bun spectacol a lui Afrim, din cate am vazut, ramane Cata Speranta.

Regele Moare – cand am ajuns acasa dupa spectacol mi-am cautat volumul de Ionescu pentru a reciti textul. Ce bijuterie. Este al doilea cel mai bun spectacol din Festival dupa mine. E curat lacrima. E o mana de maestru.

Si am incheiat FNT-ul conducand la miezul noptii prin Bucuresti si ma gandeam cat de bine ii sta orasului atat de…  gol!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s