Kapitalism – reteta noastra secreta

Un film exceptional. Si daca nu va fi un succes de casa inseamna ca suntem irecuperabili. Cred mult ca acest film poate recladi increderea scepticilor in filmele romanesti. Si pentru mine este cel mai mare castig pe care il poate inregistra un film romanesc.

Mai este un aspect. Paradoxal (sau nu) cred ca este un film care ne va promova in afara.

Da, este despre moguli, despre cum s-au imbogatit ei pe sistemul unor radacini adanc infipte in sitemul comunist, despre cinism, despre o tara in care este de neconceput ca nu se mai poate fura nimic, dar este un film despre Romania, aliniata la regulile globalizarii, ale puterii care tinde sa devine personala, a unui peste mic care se viseaza caracatita intr-un ocean mare.

Ei bine, daca Alexandru Solomon a facut acest  joc  frumos de imaginatie, un biet actor de ce n-ar face-o. Sa presupunem ca nu stiu nimic despre protagonisti, despre Romania, despre Revolutie si ce s-a petrecut dupa. Ce as intelege din film?!

M-as gandi desigur ca regizorul vede in capitalismul romanesc o evolutie in plastilina, o societate care poate fi modelata, fragila, la-ndemana oricui pune mana pe putere.

As intelege ca lui Ceausescu i-ar fi parut rau sa vada ca scapa din mainile sale totul dar nu atat pentru ca pierde ceea ce a cladit cat realizeaza pe mana cui si-a lasat maretele realizari.

Mi se pare extraordinar ca fiecare protagonist in parte este un personaj, intelegand prin asta un instrument filmic, care permite exploatare artistica si bineinteles un bun material regizoral.

Sa o luam pe rand.

Dan Voiculescu. Pentru cel caruia personajul nu ii spune nimic, Voiculescu pare foarte uman, atasat de familie, un om mandru de fetele si nepoatele sale, un om care iti intinde mana sincer atunci cand ai nevoie. Un oportunist care face si desface dar intotdeauna se spala delicat pe manini si evita sa se expuna mai mult decat trebuie. Un individ pentru care negru pe alb este verde pentru ca vrea el, asa i se pare lui normal si, culmea, crede ca are puterea sa faca verde acolo unde totul este alb-negru.

Un tata bun, care isi sprijina fiicele, dar intotdeauna le face constiente de faptul ca el este motivul pentru care ele exista si exista in acel fel. Un om care obliga, a carei mana este musai sa o speli dupa ce ti-a fost intinsa. Nu cred ca are vreun regret pe alt plan decat cel familial, ba mai mult, cred ca are aceasta capacitate fantastica de a transforma cea mai mare mizerie intr-un dar dat de Cel de Sus.

Ioan Niculae – as crede ca este omul muncit, omul care a pus umarul, care refuza un birou in detrimentul castii de santierist, omul care calca pe oricine pentru a se imbogati. Imi da senzatia ca este afaceristul nemilos si punct. Fara regrete, fara remuscari ci pur si simplu. Si da, scena in care suna Secretarul de Stat caci a aflat de o licitatie ratata este memorabila si in ton cu reteta dupa care s-au imbogatit. Si mai este un aspect. Slabiciunea acestui colos as zice. Ce-o fi fost in sufletul lui atunci cand si-a dat seama ca cineva ii filmeaza opera, nici nu vreau sa ma gandesc, caci impulsul de a face trafic de influenta este clar necontrolat, este o iesire de care probabil ca si-o regreta amarnic, dar asa se intampla cu oamenii slabi carora,  dintr-o data, le pui reflectoarele in fata.

George Padure – cred sincer ca cel mai mare regret al lui este ca nu s-a imbogatit mai mult. Dintre toti cred ca a fost cel mai iute de picior si mai cred ca braveaza cu transparenta intr-un mod cinic, dar propriu hotilor de meserie. Pentru mine, este intruchiparea maratonistului care are un start senzational, un parcurs fulminant si oboseste pe final. Si nu, niciodata nu va prinde primul loc, dar el stie ca este de podium desi este exact pe locul patru, la o miime de bronz.

Dan Diaconescu – m-ar speria (m-a speriat oricum!!!). As vedea in el omul care a profitat de consecintele comunismului si nu de radacinile perioadei respective. As vedea in el expresia „comunismului” actual (caci al capitalismului chiar ar fi nonsens), al interlopilor, al pericolelor cu care mananca la aceeasi masa, al omului care transforma inclusiv viata lui in puncte de rating. Este fenomenal cu cata convingere spune ca Ceausescu „s-ar fi scos” (sa folosesc tipul lui de limbaj) daca ar fi participat la un „tocşou” de-al lui. „S-ar certa cu ala, cu ala, am fi scapat si de comunism”. Si nu se opreste, culmea, continua spunand ca unii s-au imbogatit la Revolutie si altii…atentie – se uitau la televizor. Cred ca treaba asta a fost motorul brainstormingului pe care l-a facut atunci cand si-a pus in cap sa se imbogateasca. Si inca ceva… Saracul de el, inspira si mila… nici o secunda nu se uita in ochii interlocutorului, el stie bine care-i sunt pacatele… si daca ar avea parte de o judecata, oricare ar fi ea, cred ca cel mai rau lucru care i s-ar putea intampla ar fi sa se intalneasca cu ceea ce a cladit. Cu mizeriile, laturile, josnicia, aproape genocidul moral si afectiv pe care il practica in fiecare seara in cuibusorul sau de nebunii (k, am inteles, asta nu o stiam, caci suntem in continuare in exercitiul de imaginatie).

George Becali – mi s-ar parea o aparitie multicolora. N-as putea sa imi dau seama cu exactitate de coloritul personajului, poate doar ca m-as intreba care a fost legatura intre oile de la inceput si Palatul kitchos, plin de icoane, ostentativ pe care il are si, probabil ca i-as pune eticheta de tigan (in sens peiorativ) si as trece mai departe.

Dinu Patriciu – pute a cinism de la o posta, dincolo de ecran, de Cinematograf, de Romana, de Bucuresti de Romania, duhneste a putere, hotie, cinism si parca de cand il vezi iti doresti sa fii tu ala cu cheia de la celula… Este senzational cum reuseste un astfel de personaj sa te jigneasca prin ditamai eranul de Cinema. Este exatrordinar cat de bine se vede coruptia, viata boema si obscura si interesele care plutesc in jurul lui. Pozitia lui, zambetul, calmul, buna dispozitie, privirea fixa si ranjetul continuu, toate, toate vorbesc despre acest personaj, cu siguranta o cheie, un carlig pentru marii corupti ai lumii. Unul de-al lor. Cinic, arogant, sfidator si puternic… da, te umpli de sila dar parca ti-e si frica s-o spui…mai bine te faci mic si te intorci in gloata ta.

George Copos – l-as vedea ca un suporter englez infocat. Om de stadion. Chiar daca nu as sti ca se ocupa si cu asa ceva mi-as da seama ca are gratia politicoasa a mitocanului de stadion. Are regrete ca nu e mai bagaret, apucator, ca nu poate el sa fure mai mult. Il vad genul de om care isi musca din degete atunci cand aude ca cineva a mai dat un tun si el nu are nici o sansa sa ia o parte din felie.

Si am terminat exercitiul de imaginatie. Si cred ca este foarte important ca filmul are aceasta capacitate, de a-l face pe un om, oricat de informat sau nu ar fi, sa carcaterizeze si sa invete ceva din fiecare personaj in parte, iar acest lucru este meritul protagonistilor, dar, in primul rand al regizorului, caci el este ochiul, el ne arata ce vede el, el stie ce taie, cum se monteaza, ce se filmeaza, decupeaza si cum se face un racord. El stie cum vrea sa fie totul. Acesta este marele merit a lui Alexandru Solomon.

Si daca as vrea neaparat, dar neaparat sa ii gasesc o bila neagra, desi ar fi nedrept, as putea sa fac treaba asta. Filmul este cuminte. Este ca o fata virgina si desteapta, care nu se intinde mai mult decat ii este plapuma, nu risca… dar ce frumoasa este! Este cuminte sub aspectul ca imi da  foarte foarte putin din fiecare personaj, iar ei par ca niste istorii umblatoare, istorii care se scriu acum, sub ochii mei si eu scap treaba asta.

Mare, mare om la muzica. Este perfecta, perfecta, perfecta – scuze de repetitie, dar e prea mult totusi superlativul superlativului. Animatia, excelenta. Pentru ce poveste a inchipuit, pentru ce viziune a avut, minunata.

Si da, cred ca va fi un film de mare succes pentru ca poate fi urmarit de oricine. O uriasa bila alba pentru umor – lucru pe care cred ca numai un regizor foarte inteligent il poate face cu atata subtilitate. Ei bine, pentru umorul sau cred ca va fi urmarit si de cel de 16 ani si de cel de 65 in sus.

Felicitari Alexandru Solomon! Felicitari de fapt intregii echipe pentru ca este un munca de echipa si enorma. A meritat asteptarea, nu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s