„A nu munci si a nu avea – just. A nu munci si a avea – superb! A munci ca mine si a nu avea – deplorabil!”

Mihai Eminescu (1850 – 1889).

Preluat de pe voxpublica.realitatea.net, un fragment dintr-o scrisoare adresata lui Slavici:

„Recunosc că sunt un ticălos de frunte, pentru că nu scriu. Dar tu ştii c-am fost totdeauna caracter melancolic şi n-am avut niciodată curagiu în viaţă; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticăit decât înainte.

N-am inimă în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la lume, nici la mine însumi. Singura deosebire e c-am devenit susceptibil, că orice atac, cel mai nevinovat, mă iritează încât am o adevărată Berserkerwuth, că s-au înmulţit oamenii cu cari nu mai vorbesc nici un cuvânt şi c-am s-ajung să nu mai vorbesc chiar cu nimeni, nici cu mine însumi.

Nu-i vorbă, s-a supărat văcarul pe sat şi satul habar n-are. Dar dacă-i aşa, se vede că nu poate fi altfel.

Dragă Ieni,

Dacă m-ar hotărî cineva să vin la Bucureşti, ai fi tocmai tu.

Dar n-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi ţin gura pân-acum – 100 de fr. am pe lună; din ce dracu să plec? Am şi bagajie: cărţi, manuscripte, ciboate vechi, lăzi cu şoareci şi molii, populate la încheieturi cu deosebite naţionalităţi de ploşniţe.

Cu ce să transport aceste roiuri de avere, mobilă în sensul larg al cuvîntului. În acest sens îi scriu şi maestrului nostru:

A nu munci şi a nu avea – just.

A nu munci şi a avea – superb!

A munci ca mine şi a nu avea – deplorabil!

A munci şi a avea  – just.

Prin urmare deja considerentul din urmă m-ar face să vin la Bucureşti pe aripile lui Aiolos.

Aşadar bani de drum şi vin.

Al tău, sumo cum amore,

M. Eminescu”

Poti sa nu stii cine este Mihai Eminescu si doar sa citesti acest fragment sau o scrisoare adresata Veronicai Micle ori cateva versuri sau un fragment din proza sa. Vei avea  sentimentul ca citesti randurile cuiva pe care il stii de o viata.

Este sentimentul pe care il ai atunci cand intri in casa copilariei tale sau deschizi paginile de amintiri la ceva foarte drag. Eminescu este in fiecare dintre noi, in fiecare lacrima de amor, de dor si in fiecare zambet de copil. De aceea cand spui Eminescu iti indrepti vocea si ridici ochii spre Cer. Este steaua noastra norocoasa, este…

, de aceea… Eminescu!

Anunțuri

6 gânduri despre „„A nu munci si a nu avea – just. A nu munci si a avea – superb! A munci ca mine si a nu avea – deplorabil!”

  1. pai bine bine, foarte frumos, dar nu cred ca si-a imaginat el vreodata ca se va lupta cu harry potter si hannah montana. Nu cred in stele norocoase, dar in geniul lui poetic da. Totusi cred ca va fi in viitorul apropiat nevoie de o reabilitare, a lui si a culturii romanesti in general, altfel ne ducem dracului de tot. Tineretul nostru este pe sistemul :
    ,,Ai auzit ba de eminescu?” ,,Nu, da` ce, el a auzit de mine?”. Ma ingozeste noua generatie, laptop-uri, farduri si cercei in nas. Ma rog, imi cer scuze, cred ca am deviat prea mult de la subiect.

    A nu munci şi a avea – superb! aici as adauga ceva pentru o incadrare fidela in timp si spatiu -> Romania 1989 – 2010 ( si numaratoarea continua ).

    Va multumesc pentru post de altfel, o zi buna !

  2. mai, parerea mea sincera este ca stiu despre Eminescu mai multi copii decat ne imaginam noi. Si cred sincer ca atata timp cat nu vom inceta sa ne amintim si sa il citim si sa il invocam, vor sti din ce in ce mai multi copii cine a fost Eminescu… Chiar cred ca ne putem „insanatosi” prin a continua cu optimism…

  3. asa este, aveti dreptate, voi incerca sa nu mai discut cu cei cativa amici ai mei profesori la scoli generale despre ce se intampla acolo si sa le aud povestile infioratoare. Voi face abstractie de tot ce ma inconjoara si optimismul imi va umple viata.

  4. :)) Nu, va rog sa nu intelegem si ce nu se spune. Cred eu ca este mai sanatos sa perseveram, sa le spunem care ne sunt valorile si ce au facut pentru noi, decat sa fim vesnic suparati si frustrati ca nu mai sunt generatiile de odinioara.

    Asa cum am spus… cred intr-o insanatosire – asta presupune ca exista o boala, a nestiintei, ignorantei, valurile superficialitatii care tind sa ne ia pe sus… dar avem leac si asta este o veste buna. Sa spunem, sa ne amintim, sa citim sa recitim sa reflectam si sa simtim…

  5. Asa e, aveti dreptate, din intamplare ajut la montajul unei emisiuni care promoveaza valorile adevarate, olimpici de tot felul si oameni de cultura. De multe ori raman cu gura cascata cand vad ce capacitati exista. Ii promovam dar nu stiu cat sunt ei de interesanti in ochii norodului. Voi incerca sa arunc o alta lumina asupra lucrurilor, sper sa reusesc, iar daca nu , macar pot spune ca am luptat.

  6. Cred ca nu m-am trezit cu gandul la data de azi. E ceva normal zic eu ca doar nu sunt robot 😛
    Totusi dupa ce am schimbat cateva idei revin si spun si eu – cat mai multi ani in mintea si sufletul romanilor a celui nascut Eminovici Mihail.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s