Vacante II

Ne-am propus sa vedem Romania, cel putin in mare, desi dupa fiecare concediu imi dau seama ca au ramas atat de multe locuri de vizitat incat imi fac o lista cu ce ar trebui sa mai vedem atunci cand vom reveni.

Anul acesta am fost in Bucovina. Ne-am cazat la Vama, o localitate din inima Bucovinei, o locatie extraordinara pentru cei care vor sa se miste in toata regiunea si nu sa leneveasca in locul de cazare.

Gazdele noastre, Pensiunea La Gorita

Ceea ce se vede este casa veche a Pensiunii, iar proprietarii fac demersuri de a o transforma in Muzeu. Si pe buna dreptate pentru ca ceea ce se vede nu este reabilitat sau construit acum recent ci este pastrat de zeci de ani.

Inauntru sunt trei odai, cu obiecte vechi, folosite de ani de zile, manualele proprietarilor, jurnalele lor, carnetele lor de note, dar si bucataria traditionala bucovineana aranjata si utilata in stilul vechi, de peste 40 de ani.

Acolo au copilarit proprietarii Pensiunii, asezata la sosea, o europeana impecabila, loc din care poti merge oriunde in Bucovina.

Apropo de drumuri, inainte de a pleca, am tot auzit de starea jalnica a drumurilor, in special pe traseul Manastirilor, acesta fiind principalul obiectiv al nostru de cand am plecat de acasa.

Nu, nu, nu… drumurile nu sunt asa cum se spune ca sunt. Cel putin pe cele pe care am fost si.. Slava Domnului am facut toate manastirile din Bucovina + Neamtul, Muzeul Ciprian Porumbescu, Salina Cacica, Rezervatia Naturala, Ipotestiul, Raraul, Humulestiul cu tot cu Ozana cea oribil curgatoare, centrul de ceramica neagra de la Marginea si multe multe altele… cam 2000 de km intr-o saptamana, si a fost splendid.

Suceava ca Suceava, dar in Neamt si Botosani suspiciunile sunt indreptatite. Acolo drumurile sunt proaste, nu oribile, dar proaste, insa Suceava este foarte buna, atat cat am mers noi.

Manastirile – obiectiv de neretat pentru toti cei care vin in Bucovina. Atat pentru frumusetea extraordinara a locurilor, cat si pentru istoria lor, arhitectura, picturile extraordinare, gandurile insotite de fiecare freamat de penel, spiritul vizionar al celor care au pictat Manastirile.

Neamtul –  extrem de frumoase locuri. Muzeul este foarte bine documentat, este adevarat ca nu s-a schimbat nimic la el de pe vremea lui Ceasca.  Aceleasi vechi vitrine cu documente asezate cu bolduri pe pluta si panza.

Dar un bun indicator al locurilor, leagan al culturii moldovenilor, inca de la inceputuri. Dar mizeria de acolo te izbeste. Asta este marea diferenta intre meleagurile moldovenesti si bucovinene, mizeria de nedescris.

Latrina intregului loc… au transformat Manastirea si Cetatea intr-o toaleta. Urina, hartie igienica si toate mizeriile din lume, parca s-au strans toate acolo… la Neamt.

Putna – cata istorie este aici si cate legende insotesc locul, parca in fiecare coltisor. Dar atat de frumoasa este si atat de lipsita de substanta incat nu recunosti locurile a fi romanesti. Noi nu suntem asa, noi cand aratam ceva sau bravam cu ceva spunem totul despre locuri.

Nu ne oprim la concluzii, de la alfa la omega aflam totul despre locuri. Ei bine Putna este locul perfect pentru turistii straini. Un ambalaj excelent, facut la dunga, dar habar nu ai cine a facut Manastirea si cum. Sa nu mai vorbim de Chilia lui Daniil Sihastru, o mica piatra asezata intr-un pustiu, despre care daca nu stii, nici nu ai cum sa o vezi.

Calugarii de acolo, de o amabilitate rar intalnita. Verde-n fata mi-a spus un slujitor al Domnului ca trebuie sa il platesc ca sa imi spuna despre ce este vorba in acest loc. Cand l-am intrebat care ii este pretul, o jena omeneasca l-a cuprins, dar trufia calugareasca si orgoliul lor nemasurat l-au redus la tacere. Aceeasi inganfare pe care o detest la acesti oameni, nejustificata, lipsita de vreo ratiune.

Stiu oare strainii ca acest sihastru a fost de fapt nu numai duhovnicul lui Stefan ci si creierul Putnei sau strategul Sfantului Voievod Stefan cel Mare? Si este pacat sa nu cunoasca un crampei de istorie a locurilor, pentru a vedea mostenirea extraordinara a acestui popor.

Secu si Sihastria –  nici semnal la telefon nu ai aici. Doar goana dupa zimbri si frumusetea locurilor te indeamna sa mergi aici. Toate manastirile din zona, cu exceptia Agapiei si Varatec, sunt asezari de calugari. Si sa vezi in sihastrie cati astfel de barbati ai Domnului controleaza cu privirea vestmantul fiecarei tinere care calca pragul Manastirii, cu obrajii rosii si ochii inrositi de neodihna (a se citi un paharel).

Femeile care vin aici isi pun toate sperantele in mana Domnului, sunt dezvaluite cele mai intime ganduri si dorinte pe o foaie mica de hartie, acatist, purtat de la o manastire la alta, doar doar gandurile lor sunt auzite de Cel de Sus.

Humulesti – era exact ca in Amintirle lui Creanga. Plin de copii. Trei autocare erau parcate in fata locului de cativa metri patrati, leaganul lui Cranga. Iti fugeau printre picioare, urcau in copaci, parca auzind-o pe matusa Marioara, cu ciomagul in mana, venind spre ei.

Povestile lui Creanga se auzeau in fiecare coltisor al casei, iar viata, opera, ucenicia si batranetea marelui povestitor erau zugravite pe fiecare perete al odailor casei de la Humulesti.

Frumos pastrat, frumos realizat, un loc in care de cum pasesti intri in atmosfera Amintirilor si te indeamna la nazbatiile copilariei. Am vazut si Brosteniul si ceea ce am aflat de la localnici ca este biserica si scoala in care a invatat Creanga. Un singur indicator exista in Brosteni cu asa ceva, pe care ai toate sansele sa il ratezi la pas. Din masina nu ai cum sa il vezi. Este mic, ambiguu – pentru ca bisericuta este undeva in spatele unui targ improvizat asezat la sosea.


Si daca nu gasesti pe cineva sa iti explice despre asezarea aceea, habar nu ai de ce acolo, pe langa icoanele obisnuite, exista si poza lui Ion Creanga si citatele lui din Amintiri.

Am denumit tot traseul Ozana-Humulesti-Brosteni ” pe urmele lui Creanga”. Ei bine, Ozana a fost primul obieciv. Nu imi puteam imagina de ce Ozana a fost cea frumos si lin curgatoare in conditiile in care acum este o balta urat mirositoare, cu macarale si vole imprejur, cu pietris in ea si pe alocuri cu un firicel de apa nervos curgatoare.

Agapia – Manastire de maicute, de un colorit si o curatenie desavarsita. Maicutele, disciplinate, cu capul in jos fara a fi tentate sa se uite si la altceva decat vestmantul lor negru si Scriptura, sunt palide, cu tenul alb, usor anemice, dar cu o disciplina religioasa extraordinara si multa rigoare.

Ceea ce este extrem de frumos la Agapia sunt picturile lui Grigorescu. Fara sa cunosti nimic despre cine a pictat si cum, din momentul in care te uiti la o icoana de la Agapia iti dai seama ca este vorba de un act artistic. Picturile nu sunt deloc ludice, concrete, ca un fapt, sunt aievea, pentru cei care tin credinta in sufletul lor, ca o confesiune a celor mai intime credinte si ganduri.

Pentru ca toate Manastirile aveau Muzeu de icoane si haine preotesti, am evitat sa le vizitam, pentru ca nu suntem atrasi de cele sfinte, decat la nivel artistic, de istorie si traditii. Cand am iesit am aflat de fapt ca erau picturile lui Grigorescu acolo si tare mult mi-as fi dorit o astfel de icoana, desi nu ma incanta ideea de a avea un Duh Sfant agatat pe pereti.

Voronetul – inca dinainte sa cobori din masina iti dadeai seama ca este un asezamant foart important. Multa, multa lume, dar si mult kitch. Targul din fata Manastirii, pe cat de mare pe atat de plin de facaturi. Ii facute de mana – aiurea – haine traditionale –  aiurea. Nu toate erau asa, bineinteles.

Doua grupuri mari de turisti straini, carora o maicuta le prezenta Manastirea, intr-o engleza impecabila, cu pauze de intonatie si accente si, ascultand-o am inteles valoarea extraordinara a Manastirii. Brosurile pe care ti le achizitionezi – care sunt numai cu manastiri, nu muzee, nu saline, nu zimbri, case memoriale, nu… nici macar harta rutiera nu exista – evoca doar 10% din ce inseamna povestea unei Manastiri.

„Judecata de Apoi”, pictura exterioara celebra, cu albastrul de Voronet caracteristic, o combinatia obtinuta apriori picturii, unica pentru nuanta si compozitia sa te cucereau. Povestea picturii nu numai ca zugraveste credinta extraordinara, dar si spiritul vizionar si justitiar al poporului roman. O capacitate extraordinare de a intelege intelepciunea noastra ca popor si de a o transforma in pilde. Frumoasa, splendida Manastire, dar este absolut necesar sa existe un ghid pentru a explica exact fiecare pictura.

Casa memoriala Ciprian Porumbescu, Stupca

Am ajuns la Stupca dupa Voronet. Dupa aglomeratie ca in Capitala, la 38 de grade si o caldura aproape de Baragan, sufocanta, fara o adiere de vant, doar praf si arsita. Tulburatoare experienta. Am ajuns la Casa Memoriala fara sa stim ca ea este.

De la europeana exista un indicator mare – Casa Memoriala Ciprian Porumbescu. Conduci pe un drum umbros, intr-o padure care te imbine la cantec, racoroasa, si ajungi la doua indicatoare, la o rascruce de drumuri. In sus ai Casa Memoriala si in jos ai Muzeul si mormantul.

Ajungem la Muzeu. Nimeni…doar noi si Balada extraordinara, care te obliga la tacere, respect si profunzime. Am zarit un domn undeva in partea laterala a Muzeului mesterind la o masina si am intrebat daca este deschis, daca am nimerit caci sa treci de la aglomeratia Voronetului la pustietatea lui Porumbescu, este o diferenta totusi.

Am intrat, iar Balada curgea, ca un muzeu in sine. Ne-a intampinat o doamna cu un copil, am platit si am intrat. Sunt acolo pianul lui, operele lui, relatarile vremii, relatarile sale din inchisoare, geniul sau nelinistit si operele sale apreciate.

Cu cat aflai mai multe despre el, cu atat regretul unui geniu care a pierit prea repede, fara sa apuce sa ne spuna tot ce stie si ce poate crea te patrundea. Am plecat de acolo muti, toti. Nici un cuvant nu puteam rosti. Abia daca am aprobat cu totii ca ar trebui sa ajungem si la Casa Memoriala. Ca in relatarile despre el. Mult pamant acolo, cat pentru patru corpuri mari, din care a ramas o singura casa, celelate arzand intr-un incendiu.

Copaci multi, gradina si pajiste, soare si un vanticel care iti mangaie orice durere si te indeamna la creatie, suferinta si geniu. Tulburator! Oricat as cauta un alt cuvant, acesta este cel mai potrivit. Am simtit pana in varful degetelor regretul, suferinta si valoarea lui, iar Balada lui… O Doamne, Balada… am purtat-o in noi pana noaptea tarziu, cand am asezat capul pe perna.

Ipotesti – Am tinut neaparat sa ajungem pe urmele lui Eminescu. De fapt, am vrut doar la Ipotesti pentru ca daca mergeam pe urmele lui schimbam cu totul planurile si o astfel de calatorie dureaza ea singura o saptamana. Ipotestiul, atat…

Poetul national, un geniu pustiu, puritatea si frumusetea versurilor sale sunt de fapt zugraviri ale sufletului sau. Cata sinceritate si cata acuratete a sentimentelor. Cat de multe te pot mangaia versurile sale si cat adevar. Imi place Mihai Eminescu si cred ca de la el imi place poezia. Adesea, cand imi era geu imi venea in mine Luceafarul asa, deodata, neintelegand de ce, dupa ce il spuneam ma linisteam, ca dupa o confesiune.

Nu pot spune in cuvinte cu cata emotia ne-am indreptat catre Ipotesti. A fost cea mai mare dezamagire a concediului. Nici un indicator pe drumul dinspre Suceava. Doar GPS-ul care ne purta catre Casa Memoriala, caruia nu i-am dat crezare atunci cand ne-a spus ca am ajuns pentru ca in stanga era un loc care se numea Centrul de Studii Mihai Eminescu (citez din memorie, denumirea era putin mai lunga). Pompos, academic, nimic despre Casa Memoriala.

Am intrebat un copil, ne-a spus ceea ce GPS-ul ne tot semnala de cateva minute bune. Bun… si unde e casa, unde e bustul, unde sunt plopii, unde sunt codri unde e… Mihai Eminescu.

Am strigat buna ziua, doar, doar ne-o auzi cineva. Ne-am uitat pe geamul fiecarei odaite de acolo sa ne dam seama daca ea este leaganul poetului national. Dupa mai multe incercari am vazut trei odai cu fotografii pe pereti si etichete pe masa – Masa lui Mihai Eminescu.

Nu tu poveste, nu tu parcurs al poetului national, nu tu poeziile sale, nu tu gandurile, freamatul, geniul creator…nimic, nimic…

Poate ca am ajuns in alta parte. Poate ca pe acolo a trecut, dar nu acesta este Ipotestiul. Poate ca si copilul de colo si GPS-ul si indicatorul „Ipotesti” nu sunt adevarate… acestea sunt cateva urme ale lui Mihai Eminescu, ale poetului national?

Am sunat la un numar care era afisat in geamul casutei, pentru solicitare ghid grupuri organizate si nimic… nici un om, doar vantul, cateva raze de soare si sentimentul ca pe aici trebuie sa fie EL.

In mare, cam acesta a fost itinerariul de o saptamana, in care plecam in fiecare dimineata, la 9 si ne intorceam la 22 – 22:30, vizitand si facad popasuri de mancare la un rau sau de odihna intr-o padure,  trasee pe Rarau sau opriri.


Aaaa… si inca ceva. Nu am vazut zimbri. Uf… desi am trecut prin rezervatie, pe langa, am zabovit la Secu si Sihastrie pentru a intalni zimbri, dar degeaba.


Fara zimbri, dar cu multe frumuseti in suflet si amintiri am ajuns in Bucuresti. Mai obositi decat eram cand am plecat, dar atat de multumiti incat o vom lua de la capat anul viitor. Pana atunci, sunt amintiri si ganduri frumoase.


Anunțuri

Un gând despre „Vacante II

  1. Superb!Am ramas fara cuvinte.Un jurnal de calatorie sustinut de fotografii de exceptie. Felicitari!
    P.S. Ce zici de o colaborare cu ministerul domanei Udrea pentru promovarea frumusetilor acestei tari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s