… de ce?

Si se incheie inca un an… Si ca de fiecare data imi fac un bilant. Si ca de fiecare data nemultumirile sunt mai mari decat multumirile.

Dar ce am invatat din acest an? Ca mai cred si in clisee…Ca daca esti sanatos poti face orice si ca daca esti alaturi de cei care conteaza pentru tine poti misca muntii din loc.

Ei, si la acesti munti trag linie. Si imi dau seama ca am reusit doar sa ridic o piatra de sub ei. Si ce am reusit sa gasesc?

Un spectacol care se va juca si de la anul la Teatrul Tony Bulandra din Targoviste, o colega de facultate cu care stiu sigur ca pot descoepri mai multe pietre pe care sa le ridic, planuri multe si sperante de mai mult.

Imi plac Sarbatorile de iarna teribil de mult. Imi plac colindele, imi place zapada de afara, imi place caldura din casa, iarna, imi place gerul, dar, ca de fiecare data tristetea nu ma lasa sa ma bucur.

E ciudat cum fiecare lucru care imi place ma intristeaza nesperat si nepermis de mult. Si este ciudat ca pesimismul, care oricum imi este caracteristic, ma domina exact in perioadele pe care le iubesc cel mai mult.

Cred foarte mult ca ce ti-e scris iti este asezat deoparte. Si daca Cel de Sus a vrut ca eu sa am ceea ce nu am sperat ca voi avea acum, mai tarziu voi avea lucrurile pe care mi le doresc parca dintotdeauna.

Vreau sa vina la noi colindatorii anul asta, abia astept primul brad al nostru in casa noastra si abia astept primele noastre Sarbatori la noi.

Si dupa ce am tras linie imi dau seama ca bilele albe au fost multe, importante, nesperate… deci, de unde lacrimile. Asta e un lucru pe care nu stiu cand o sa il deslusesc, dar in fiecare an incerc sa imi explic … de ce?!

Atunci cand am luat admiterea la Teatru imi aduc aminte ca nu mi s-a declansat nimic in mine. La cateva minute eram atat de trista, pana la lacrimi.

Bifasem una dintre cele mai mari dorinte pe care le-am avut… primul pas in a fi actrita. O bucurie inimaginabila si eu am plans… de tristete.

De 27 de ani, la fiecare 21 iunie plang. Nu pentru ca s-a mai dus un an si am adaugat unul nou la varsta. Imi place ca de ziua mea sa fiu inconjurata de oamenii dragi, iar atunci cand se intampla… plang… de tristete.

Si in perioada asta, cand miroase a portocale si cand auzi clopotei si simti parca acea caldura de soba si miros de cozonaci eu sunt… trista. Si din nou, de ce?

Asa spunea cineva… Ca unele lucruri se inteleg mai tarziu, cand esti suficient de intelept si rabdator pentru a le explica. Am invatat sa fiu rabdatoare, sau mai rabdatoare… astept intelepciunea.

Pana atunci, cu un gol pe care inca il simt si acum… de ce?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s