Biloxi Blues sau cum mi-am ratat o seara perfecta de vineri

Am fost aseara (n.L vineri, 5 iunie) la Teatrul de Comedie sa vad Biloxi Blues. Cu inima deschisa pentru a primi un spectacol foarte bun, de a ma relaxa si a-i vedea, in mod deosebit, pe Tudor Chirila si Radu Iacoban.

Spectacolul – foarte bun. Tudor Chirilă – foarte bun, Radu Iacoban – putin mai imbatranit decat il stiam, dar in contextul unui polonez care participa cu sau fara voia lui intr-un razboi – foarte bun.

1

Am ajuns la fara trei minute. Am asteptat sarguincios sa inceapa spectacolul pana la si zece cred, lucru din ce in ce mai agasant, si… a inceput.

Am ras cum n-am mai ras de multa vreme. Am descoperit un Tudor Chirilă care isi cunoaste foarte bine meseria, care stie sa accentueze o trasatura fara sa fie strident, niste actori care, la prima vedere pareau cruzi, dar atat de buni pentru aceasta partitura.

Am acceptat conventia teatrala si am intrat in jocul lor… A venit pauza. In general, pauzele la un spectacol de teatru te scot din atmosfera creata, te rup de realitatea spectacolului si aterizezi brusc in Centrul vechi al Bucurestiului, departe de baza din Biloxi, Missisippi, unde se petrece actiunea piesei.

Inainte sa inceapa a doua parte, persoana cu care eram m-a intrebat daca ma simt bine, iar eu, abia inganand de relaxare am spus… ma simt ca intr-o vineri seara.

2

Si incepe piesa. Frumos, da capo, eu neavand in general o problema cu pauza din spectacole, am reusit rapid sa reintru in conventie.

Era atat de bine incat ranjetul se instalase comod pe fata mea. Deodata, la scena la care sergentul, Tudor Chirilă, se duce in dormitoarele baietilor sai sa vada daca totul este in regula, suna un telefon in sala.

S-a auzit, insa nu atat de tare incat sa reactionez… am contat pe spectatorii care erau langa inculpata cu telefonul. Doamna, pentru ca imi imaginez ca numai o doamna isi permite sa faca asa ceva, s-a gandit sa si raspunda.

Cred ca era momentul sa isi anunte prietenii ca ea este la Teatru, ca serveste cultura si nu trebuie sa fie deranjata. In acel moment, Tudor Chirila s-a intors pe o frumoasa replica (n.L. a lui, nu a personajului) „Nu ti-e rusine”.

Publicul, prezent ca si pana atunci, a inceput sa aplaude – forma eleganta a unor oameni care vor sa atraga atentia asupra mitocaniei „doamnei”.

A venit in buza scenei, a cerut celor de la lumini sa dea lumina in sala si a inceput sa urle la” doamna”. „Care esti ma.. Tu? Dar nu ti-e rusine? Pentru oamenii astia care au platit un bilet? Pentru actorii de pe scena? Nu ti-e rusine? D-aia Romania a juns asa! O sa reluam, cu aceeasi stare si va rog si pe dumneavoastra sa reveniti la starea de dinainte”.

Citatul este aproximativ, precizez, sensul este identic. Ma blocasem. Ranjetul, incapatanat, nu vroia sa plece si eu m-am supus. Am simtit deodata ca am cazut de undeva de sus, ma durea capul de furie si eram naucita de indrazneala cu care cineva si-a permis sa imi strice seara.

Am simtit deodata o respingere grozava pentru ceea ce se intampla pe scena, fata de acest comportament si m-am ridicat, impreuna cu persoana care m-a insotit, si am parasit sala.

Tacute, naucite, fara cuvinte si… cu gandul ca nu se poate ca cineva sa te urce si sa te coboare in halul asta de brutal dintr-o stare perfecta.

Tudor Chirila a pierdut cel putin trei spectatori. Ma intreb daca asta vroia sa obtina… Ma intreb daca era cineva interesat de pozitia lui fata de gestul „doamnei”. Ma intreb daca regreta vreo secunda ca un spectator pe care il castigi extrem, extrem de greu nu va mai veni la un spectacol in care joaca el.

Ma intreb pentru ce joaca! Pentru el, pentru cel din sala… pentru noi? Oare care este scopul cu care jucam? De a oferi lectii de moralitate sau a-i oferi unui om o alternativa la viata lui tampita si a-i arata ca teatrul poate vindeca rani deschise?

Nu Tudor Chirila vindeca rani, nu actorul prin lectiile lui de moralitate ci actorul prin ceea ce ii ofera pe scena. Nici nu vreau ca ma gandesc ce a fost in sufeltul actorilor din distributie, armatei de masinisti, oameni care si-au jucat sanguinciosi rolul, oamenilor de la lumini, plasatoarelor si tot personalul Teatrului care s-a purtat exemplar pentru ca publicul sa revina.

Cum se poate ca la un asemenea nivel sa iti permiti sa imi strici o seara care era pe cale sa fie… foarte buna! Cum iti permiti sa ai un comportament de amator intr-un astfel de context, cu un astfel de spectacol si de public.

Cum poti sa nu fii flatat cand oamenii vin la teatru. Cred ca cel mai mare compliment pentru un actor este ca omul care se uita la tine si-a rupt din timpul lui pentru a veni sa te vada. Si tu ii oferi lectii de moralitate pe banii, sufletul, implicarea si timpul lui?

Dezaprob cu totul gestul! Dezaprob cu totul istetimea cu care unii isi imagineaza ca „au dreptul sa”. Dezaprob cu totul comportamentul de amator al unui actor profesionist.

Da, „doamna” este prost crescuta, Da, am vazut oameni care au urmarit un spectacol la Bulandra cu doza de bere in mana, Da, mi s-a intamplat ca in timpul unui spectacol de strada sa fiu lovita de unul dintre spectatori, afumat fiind si furios pe actori.

Da, mi s-a intamplat sa mi se dea replica din public la Urziceni de catre adolescentii teribilisti care venisera la teatru pentru a impresiona colega de banca. Da, mi s-a intamplat sa pun eu in scena un spectacol, sa mi-l promovez sa sufar ca nu mi-a venit public mult si sa multumesc din suflet celor care au venit sa ma vada.

Cum este sa ai totul… un Teatru excelent, o regie extraordinara, o distributie perfecta, un text bun, spectatori si… tu sa te comporti ca un amator! Nu inteleg…

Pe langa „doamna” care a raspuns la telefon in timpul spectacolului, gestul lui Tudor Chirila a fost de o mie de ori mai nociv! Nu pentru spectacol in sine ci pentru toate spectacolele in care actorul trebuie sa-si faca meseria si atat.

El este omul Tudor Chirila, cu nemultumirile si frustrarile sale dupa spectacol. El poate sa ofere lectii de moralitate, pentru cine este interesat, in afara spectacolului… dar nu atunci, nu pe timpul meu, nu pe implicarea mea!

Urat, comportament de amator si de baiat rasfatat! Urat, urat, urat!

Voi reveni la Biloxi Blues pentru ca vreau sa vad intregul spectacol. Precizez ca este un spectacol foarte bun, Chirila face un rol excelent, ceilalti actori din distributie sunt o incantare. Un spectacol care merita urmarit fara suflare…

Veniti la Teatru. Daca intrati in aceasta conventie, respectati actorii. Nu renuntati si… inca ceva. Cred ca trebuie sa luam atitudine! Fiecare din pozitia lui. Cred ca respectul se castiga prin profesionalism, credinta si adevar.

Cred ca rasfatul trebuie sa fie lasat la usa Teatrului si acolo sa vorbeasca doar creatia. Cred ca scena merita mai mult! Veniti la Teatru, veniti la Biloxi Blues!

Biloxi Blues, Teatrul de Comedie, Bucuresti.

Regia: Iarina Demian

Distributie:

Tudor Chirilă

Paul Ipate

Bogdan Cotleţ

Constantin Dita

Radu Iacoban

Andrei Vizitiu

Dan Rădulescu

Ioana Barbu

Caroline Gombe

Anunțuri

5 gânduri despre „Biloxi Blues sau cum mi-am ratat o seara perfecta de vineri

  1. mi se pare la fel de multa mitocanie ca si din partea „doamnei”. de altfel, tudor chirila s-a schimbat foarte mult de la o vreme, s-a profilat pe morala si predici, pe lectii de comportamente exemplare. in fond, e problema lui, dar iata ca schimbarea asta se reflecta din pacate si in afara vietii lui private. dar poate si pentru ca juca intr-un spectacol regizat de mamica iarina demian i-a dat, in mintea lui, dreptul sa se poarte cum a avut chef pe spinarea spectatorilor.
    in alta ordina de idei, ma bucur ca am descoperit un nou blog despre teatru, te invit cand ai timp si la mine pe pagina

  2. De acord ca „doamna” a fost o nesimtita. Dar… si eu am vazut spectacolul fara incidente, dar atunci cand inainte de inceperea spectacolului ni se spune clar si explicit sa inchidem telefoanele mobile este clar ca aceia care nu o fac (desi au platit bilet) nu au nici un fel de respect fata de actori, masinisti, plasatoare, ceilalti spectatori, etc. De acord ca incidentul vazut dpdv al unui spectator civilizat te bruscheaza, dar cred ca acea „doamna” daca va mai calca pe la teatru isi va inchide telefonul. Si ma intreb oare ce trebuie sa mai faca teatrele, actorii, plasatoarele pentru ca in timpul spectacolelor sa nu mai sune telefoanele? (Trebuie bruiate semnalele cumva?!) Ma pun in rolul actorului si cred ca soneria unui telefon venita din sala il poate deconcentra, e ca si cum cineva ne-ar impiedica sa ne facem meseria (indiferent de talentul nostru). Asa ca aplaud si eu gestul facut de un actor (nici nu ma intereaza cum il cheama) care ia atitudine (fara nici o legatura cu sloganele electorale) fata de proasta crestere si mitocania care ne inconjoara.
    In alta ordine de idei „Biloxi Blues” e un spectacol bun, fara prea mari pretentii, dar bun. Iar Chirila chiar daca are pasaje cand o ia pe aratura este echilibrat de Paul Ipate si Bogdan Cotlet, care demonstreaza ca au talent in orice piesa.

  3. Buna Cornel si multumesc pentru comentariu. Ma bucur ca cineva care o alta parere isi poate exprima punctul de vedre fara sa bruieze, sa jigneasca si sa fie vulgar si marginal – aviz unui „anonim” care si-a exprimat opinia in acest mod pe blogul meu (sau cel putin a vrut, dar nu a reusit). Opiniile diferite sunt constructive, daca stim sa pastram granita fina intre contradictii si conflict. Oricum ar fi, am vizitat blogul tau, pe care oricum il stiam pentru fotografii. Frumoase fotografii, unele dintre ele chiar splendide pentru feeling, stare si viata. Imi plac, ce mai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s