Bratari de aur

Da, ma refer la meserii… Cate am avut pana acum…

Pai mai intai am fost inginer, cu acte in regula. Inginer ofertare la o firma care ori si-a mutat sediul ori nu mai exista (dar nu potrivit principiului „dupa mine potopul”). Elaboram oferte de materiale electrice potrivit unui caiet de sarcini, ce mai hartogaraie, hartogaraie si, pe alocuri inginerie…

Dupa care am trecut la cel de-al doilea nivel in inginerie, proiectarea. Cea mai frumoasa amintire a mea legata de zilele mele ca inginer este legata de o vizita pe teren, undeva la fosta fabrica Vulcan, unde trebuia sa proiectam, eu si un coleg, un post de transformare.

Am facut masuratori, am desenat, am vazut unde asezam echipamentul, traseul sapaturilor si, pentru prima oara am avut revelatia unei meserii extrem de interesante, captivante, in care esti un mic creator care nu da viata, da lumina… si oricat de ciudat ar suna, aceasta era realitatea.

Imi este draga aminirea pentru ca mi-a placut experienta. Ne-am intors la birou dupa aceea si am asezat pe hartie o schita, dupa care Autocadul a dat forma finala a PT-ului. Strasnica meserie, intr-adevar.

Dupa care am fost reporter… ma rog, reporteras. Doar cateva luni din pacate, exact cand am gasit frumusetea ei a trebuit sa ii pun punct. Era neplatita, nu aveam perspective si imi doream cu incrancenare sa reusesc intr-o luna ce altii fac in patru ani.

Dupa care am fost editor. Da, dar nu in sensul editorului de presa ci al omului din spatele calculatorului. Se vede treaba ca acestui monstru cu manuta i-a facut placere sa ma aiba in preajma, pentru ca si acum tot la el am ramas.

Am trecut la un alt nivel, cel de project management, in traducere libera… o pacaleala. Nu am stiut ce inseamna acest lucru decat mai tarziu, cand am trecut pe marketing online, dupa o noua transa de editare.

Printre ele am ramas fidela scrisului, asa cum stiu eu sa il fac, si sunt redactor.

Dar nicio o meserie nu a fost atat de statornica si fidela si iubita precum actoria. Si asta pentru ca nu e meserie, e un mod de a trai. De a visa ce faci pe scena, de a te trezi in mijloc de noapte si sa raspunzi intrebarilor pe care lumina zilei le tulbura raspunsul.

Ce meserie splendida! Ce nedrept pentru noi, cei care ne taram sa facem ceea ce am invatat. Eu cred ca este o ipocrizie a unei societati care isi aduleaza valorile si le scapa de sub control cand acestea nu isi vad lungul nasului… Sa veniti la teatru si sa iubiti actorii… Restul….tacere!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s