Legenda activistului in inspectie
In prima legenda il vedem pe Alexandru Potocean in recital. Omul muncii perfect, devotat, sarguincios, care duce intotdeauna la bun sfarsit sarcinile de partid. Aici am avut o senzatie de deja vu din Kusturica, ceea ce nu e rau deloc, ci autentic.
Totul este la dunga aici. De la vaca ajunsa pe jumatate in cadru si gainile din mijlocul strazii, pana la imaginile din carusel. Eu cred ca este cel mai profi scurtmetraj dintre toate. E o copie fidela, daca esti carcotas poti spune prea fidela, a legendei activistului de partid, cu un deznodamant perfect romanesc, dupa fapta si rasplata, perfect real si meritat.
Pana ajunge activistul in Bulbucata intr-un control de rutina, pentru a se asigura ca totul este pus la punct pentru vizita coloanei de comunisti, primarul si secretarul sunt asaltati cu tot felul de cereri, presiuni, telefoane.
Ceea ce mi se pare minunat este ca simti si mila pentru secretar care se da peste cap sa fie satul precum Fat Frumos si admiratie pentru cat de constiincios poate sa fie, si regret pentru proprietarii balciului care sunt nevoiti sa plece, chiar daca nici au deschis, caci este ordin de partid, dar si o multumire enorma cand activistii, cu tot cu cererile lor , capata o pedeapsa subtila, dar binemeritata, dupa chipul si oranduirea Bulbucatei.
Totul se intelege, totul se citeste. Cu riscul de a ma repeta… cred ca este cel mai atent facut scurtmetraj… in extremis, parca prea ingrijit, dar de un umor extraordinar.
Legenda fotografului oficial
Eram mica atunci cand am auzit pentru prima oara ca Ceausescu era inaltat in poze, pentru a nu fi mai scund decat partenerul de poza, sau ca niciodata nu era cu capul descoperit pentru ca el nu isi scoate cipilica in fata nimaniu… e vorba de orgoliul socialist, nu altceva.
Nu am crezut… m-am gandit ca asemenea absurditati nu pot fi luate in seama si mult timp nu mi-a venit sa cred ca oamenii erau supusi unor presiuni grozave daca nu indeplineau aceste sarcini mizerabile, nu altceva.
Evident mai tarziu m-am convins ca asa era, iar in cea de-a doua legenda urbana ne intalnim exact cu aceasta situatie. Nu stiu daca este voit, ironic sau pur si simplu asa a fost sa fie, dar un cadru de pe holurile Casei Presei Libere (in care cei trei securisti paseau apasat pentru a-i presa pe saracii fotografi), dublat de o coloana sonora perfecta pentru context, mi-a adus aminte de secventele lui Nicolaescu 
)
Cred ca este o alaturare minunata… contextul este grozav… securisti, comunisti, oameni care ii informeaza pe oamenii muncii si… un gand despre Sergiu Nicolaescu.. daca a fost voita, a fost buna tare!
Si ca sa vezi cum e romanul, secventa finala, in care controlorul de pe personalul de Satu Mare se amuza pe seama gafei celor mari, de a-i acoperi capul lui Ceausescu in poza, dar au pastrat din greseala si palaria in mana, mi se pare umilinta extrema pentru toti cei care au servit regimului… de care rad si curcile! (cu blandete pentru controlori, desigur!).
Legenda politrucului zelos
Daca-i ordin de partid sa nu avem analfabeti, pai faca-se voia ta! Si uite cum un tanar dascal comunist, zelos, cu avant patriotesc de a fi el cel care reduce numarul analfabetilor din satele Romaniei ajunge la tara, pentru a-i invata pe badea, ţaţa si pruncul alfabetul.
Nu numai ca admiri determinarea lui si sacrificiul… de a dormi in magazie si a-si transforma camera in sala de clasa, dar apreciezi bineinteles daruirea fara limite cu care isi propune sa-l invete pe cioban sa scrie si sa citeasca.
“Pai daca toti stim sa scriem si sa citim, cine ar mai sta cu oile?” E un soi de lait motiv pe care profesorul il intelege intr-un mod dureros. Mi se pare minunata invocarea mitei, parca sora cu romanul dintotdeauna.
Profesorul primeste mici atentii, pentru serviciul de a nu-i mai bate la cap pe sateni. Ciobanul nostru stie lucruri pe care profesorul de tara le-a aflat din carti cu mult timp in urma sa. Deci, o conserva proaspat expirata de un an… de ce sa nu o mancam, ca asa spune dascalul… ei hai!
Binele, raul, pericolul, fericirea, toate in stare pura, vor ragaz… nu vor sa scrie cu creta, sa stea pe scaun si sa asculte palavrageli… vor sa existe si atat. Deci tabloul omului nepotrivit intr-un loc prea bine potrivit de natura si oranduirea locului… mi se parea ca este rupt cu totul din povestile lui tata de cand era profesor…schimbat pe ici pe colo in partile esentiale, desigur!
Legenda politistului lacom
Are toate ingredientele sa fie cel mai reusit scurtmetraj din serie. Si asta pentru ca are si tragic si comic si mizerie si dezordine si inocenta, toate amestecate intr-un intreg despre comunism si cum poate fi razbunat el, macar de posteritate.
Perfect inspirat intro-ul pustilor, care anunta de fapt familiile din care fac parte, pozitiile sociale si posibilitatile vremurilor. Minunata metafora fetei care se duce dupa salamul de Sibiu, intorcand capul la parizer, dar zambind la banana (pardon de cum suna… dar e vorba de banana daruita de cel mic, din familia de oameni mai amarati, pentru a o cuceri pe frumoasa clasei).
Lenesul, fiul politistului, il mituieste pe colegul lui mic, gras si dintr-o familie amarata, cu sorici si ureche de la porcul pe care il vor primi in aceasta seara de la unchiul lui. Doar ca unchiul il aduce viu, teafar si navatamat… pe porc – nu transat, nu parlit, nici macar taiat.
Incepe operatiunea transportat, omorat, parlit porcul in apartament. Ce altceva iti doresti de la un film decat un umor grotesc, impins pana la limita absurdului.
Ideea copilului este pusa in practica… la cat de ridicola era situatia, solutiile pareau desigur fiind la mintea copilului. Au gazat porcul… Cum altfel sa omori fiara care grohaia teribil daca era injunghiata sau se trezeau cu toti securistii la usa daca il impuscau accidental in cap.
Deci… da drumul la butelie, izoleaza bine geamurile, scoate sigurantele si… lagarul porcului poate sa inceapa. Si-a dat curajosul final fana la urma si, dupa oranduirea romaneasca, desigur, trebuie parlit porcul dupa ce e omorat…nu?
Atentie, s-a incarcat arzatorul, o privire de brav cuceritor al politaiului mandru de el, multa hotarare si… firesc, au sarit in aer, caci porcul… chiar avea gaze, nu jucarie.
Frumos tare. Frumosi tare si Ion Sapdaru si Virginia Mirea, iar pustii sunt la inaltime! Chiar frumos… aici m-am amuzat teribil si sala era in delir.
Legenda vanzatorilor de aer
Legenda spune ca, pe vremea lui Ceausescu, multi si-au luat Dacii vanzand sticle si borcane. Si iata cum s-a nascut filmul. Cu o ea care vroia sa plece in tabara la mare dar nu avea bani si cu un el, crai de cartier, doritor de castiguri imediate, fara mult efort si suferinta, dar cu pile la militie, pentru a-si putea practica meseria in voie in cazul in care intalneste cativa batrani intelepti care-si dau seama ca sunt inselati.
Da… mi se pare cea mai neverosimila legenda… si nu povestea in sine sau realizarea filmului ci ea, actrita, Diana Cavallioti. Este o fata foarte frumoasa, o iubeste camera, se misca bine, corpolenta cum e ea, e foarte potrivita pentru film dar… mie mi-a displacut profund.
Nu stiu ca pe vremea Impuscatului sa fi avut blugi, maieuri decoltate de Kenvelo sau sa ne uitam la Bonnie and Clyde. Poate gresesc, dar eu nu am astfel de imagini decat dupa revolutie.
Nu numai asta, dar ea, care este totusi o adolescenta, nu este femeie inca, nu este matura, ea cauta solutii pentru tabara ei intr-un mod instinctiv, o adolescenta nu se gandeste pentru a gasi solutii, adolescenta le-a gasit pur si simplu, atunci, pe loc.
Neverosimil, cred ca este cel mai bun termen. Nu e crunt, nu e slab filmul, ea nu e ingrozitoare, mai ales ca il are langa ea pe Radu Iacoban, care a inceput sa imi placa… prin sinceritate si modestie (nu-l credeam in stare, recunosc!).
Legenda soferului de gaini
Cred ca este cel mai pur stil al lui Mungiu. Despre animalele sociale, noi, cu iubirile si nevoile perfect omenesti in perioada comunista. Prim planurile, tacerea, asteptarea, Vlad Ivanov, noroiul, intunericul, cuvintele putine, pauzele cat toate vorbele, toate sunt ale lui Mungiu.
Nu, nu mi s-a parut o comedie, sau daca am zambit, a fost involuntar, din cauza ineditului situatiei. Un Vlad Ivanov care este si demon si inger, si Vladica si Opinca, un regizor care are o amprenta solida si… rezultatul, parca l-as fi vrut mai lungmetraj, mai conflictual, mai cu suspans si cu deznodamant.
Renunta pret de doua ore si un pic la oglinda de acasa si uita-te in cea de la cinema. Te vei simti minunat dupa, eliberat, matur si fericit.
Inca o data, daca mai era nevoie, avem regizori minunati… jos palaria si abia astept celelate productii romanesti – trei in toamna asta si, recunosc, cel mai mult astept Cealalata Irina, pentru Andi Vasluianu, care este urias deja.
Foto: amintiridinepocadeaur.ro
Publicat de lacramioarabrecea 
Publicat de lacramioarabrecea 
Publicat de lacramioarabrecea 
