Daca citesti descrierea spectacolului, ca la multe spectacole de dans contemporan, nu intelegi mare lucru, ba, mai mult decat atat, nu prea stii la ce sa te astepti.
“Imbue se concentrează asupra proceselor perceptive și a formării realității/ a realităților. Pentru Imbue a fost creat un cadru în care spectatorul avansează la poziția de furnizor de înțeles. În mintea spectatorilor obiectele și corpurile expuse ca simboluri sunt condensate în situații și povești. Într-o manieră impresionantă Wenniger and Kabinett ad Co. dovedesc că percepția simțurilor este întotdeauna și o selecție condiționată“
Intri intr-un spatiu gol in care logica lui se tese cumva invers. De la miscare la imagine si mai departe la poveste. Este minunat cum realizezi ca un gest poate sa fie la fel de valid pentru un milion de povesti, ca un puzzle din care una dintre piese poate insemna orice.
Este de fapt un spectacol in care creatia, ca proces, este decriptata in modul cel mai pur, cu rabdare, pe etape, cu metoda. Este o lectie de logica artistica, pe care o poti folosi pentru orice alt proces de creatie. Este unul dintre acele spectacole in care simti ca ti-a fost servita o lectie pretioasa de descifrare a creatiei scenice.
Da, este dans contemporan, da, este mai greu digerabil, dar daca ai putina rabdare si disponibilitate de a merge pe mana creatorilor spectacolului descoperi linii adiacente lui care sunt, la final, o lectie de logica artistica.
Am iesit de la spectacol cu un sentiment de nou, ca de la un atelier care te invata ca mai intai a fost miscarea, apoi actiunea si, abia dupa aceea, daca simti nevoia, cuvantul vine de la sine.
Iti gasesti greu cuvintele dupa un astfel de spectacol, caci nu stii ce a fost. Intuiesti, dar ai senzatia ca toate cuvintele nu sunt indestulatoare. Dansul este miscare in spatiu si timp, deci a fost dans, dar nu numai atat. A fost recreata realitatea, perceptia fizica asupra unei intamplari, deci a fost creatie, dar nu numai atat. A fost un act artistic pentru ca a nascut in mine, spectator, imagini, povesti, perceptii, dar… nu numai atat.
L-am simtit ca pe un exercitiu de actorie, din acela de la inceputurile studiului, in care ni se arata drumul, logica, modalitatea de gandire. Pleci mai bogat de la acest spectacol, iar lucrul cel mai important este ca ceea ce simti este atat de intim incat oricat de multe cuvinte ai insira, tot nu ajungi la esenta. Trebuie sa il simti, ca sa iti dai seama ce a fost.
Deci, daca vor mai veni in Romania, nu ratati Imbue. Este un must!
